Cum ordonăm rezultatele
Pe scurt
- Ordinea saloanelor, a specialiștilor, a anunțurilor și a produselor se stabilește automat, după criteriile de mai jos. Nimeni nu mută manual un salon mai sus sau mai jos.
- Trei lucruri plătite influențează ce vezi: eticheta „Promovat” pe un profil (promovarea profilului, abonamentul unui salon sau al unui specialist), eticheta „PROMOVAT” pe un anunț (promovarea unui anunț) și anunțurile de cursuri, care apar doar cu licența plătită activă. Eticheta „Liber azi” e gratuită. Le explicăm mai jos.
- Filtrele pe care le alegi (oraș, zonă, serviciu, tip de furnizor) decid cine apare în listă. Ordinea o dau criteriile de mai jos.
- Criteriile se aplică pe rând: al doilea contează doar între cei egali la primul, al treilea doar între cei egali la primele două, și tot așa.
Saloane și specialiști independenți
Pe Saloane, Specialiști, pe Harta saloanelor și în blocurile de saloane de pe paginile de județ, oraș, categorie și căutare, ordinea este:
- Profilurile promovate („Promovat”), adică cu abonamentul de promovare activ, apar înaintea tuturor celorlalte. Este criteriul cu cea mai mare greutate și este plătit.
- Numărul de anunțuri active: cine are mai multe servicii publicate apare mai sus.
- Numele, în ordine alfabetică.
Pe hartă, butonul „Caută lângă mine” schimbă ordinea: lista arată întâi saloanele cele mai apropiate de tine, fără să mai țină cont de promovare.
La „Saloane din zonă” de pe profiluri apar întâi profilurile promovate din același oraș, apoi saloanele care urmează în ordine alfabetică după cel pe care îl vezi (după Z se reia de la A), ca fiecare salon din oraș să fie recomandat pe rând. Pentru profilurile fără oraș precizat, ordinea rămâne cea de mai sus (promovare, numărul de anunțuri, numele), pe județ. Listele „Saloane și specialiști din …, de la A la Z” de pe paginile de oraș și de județ sunt doar alfabetice, la fel pentru toți. Pe profilul unui salon sau specialist promovat, blocul „Saloane din zonă” nu apare.
Apar doar profilurile aprobate. Un profil care nu mai are abonamentul activ își pierde eticheta „Promovat” și locul din față.
Topuri, zone și ghidurile de prețuri
Pe Topuri, pe paginile de zonă și în „cele mai bine cotate saloane” din ghidurile de prețuri, ordinea ține cont și de recenzii:
- Profilurile promovate („Promovat”, abonament plătit) apar primele.
- Numărul de recenzii publicate.
- Nota medie din recenzii.
- În topuri, la egalitate, profilurile administrate de salon apar înaintea celor preluate de noi din surse publice și nerevendicate încă.
- Numărul de anunțuri active, apoi numele, în ordine alfabetică.
Nu vindem locuri individuale în topuri. Singura plată care contează în ordinea lor este promovarea profilului.
Anunțuri de servicii
Pe Anunțuri, în rezultatele căutării, pe paginile de categorie, județ și oraș și pe profilul fiecărui salon:
- Anunțurile „PROMOVAT” apar primele, cât timp promovarea (plătită) e activă. Fiecare poartă eticheta „PROMOVAT”.
- Apoi anunțurile profilurilor promovate (eticheta „Promovat” lângă numele salonului sau al specialistului, abonament plătit).
- Apoi cele mai noi anunțuri. În lista de anunțuri și în căutare poți alege și ordinea inversă („Cele mai vechi”).
- Banda „Recomandate” de deasupra listelor arată cel mult 4 anunțuri promovate, alese la întâmplare dintre cele promovate din categoria și locul alese (fără celelalte filtre), ca niciun anunț plătit să nu stea mereu primul. Selecția se schimbă cel puțin o dată pe minut. Când sunt 1–3, apar ca primele carduri din listă.
- Pe paginile de județ și oraș, anunțurile din fiecare pagină sunt amestecate pe categorii (câte unul din fiecare categorie, pe rând), ca să vezi servicii diferite.
- Sus pe aceleași pagini, blocul „Recomandați în …” arată cel mult 3 profiluri promovate (plătite, cu eticheta „Promovat”) care oferă serviciul căutat: au un anunț pe pagină sau serviciul în lista lor de servicii, și au profilul complet. Între ele, întâi cele cu mai multe recenzii, apoi nota medie, apoi numele. Când sunt mai mult de 3, selecția se mută cu un loc pe minut, ca fiecare profil promovat să apară pe rând.
- Pe paginile de căutare de tipul „serviciu + oraș” (de exemplu frizerie Oradea), anunțurile apar după numărul de vizualizări, apoi cele mai noi; promovarea nu schimbă această ordine.
- Sub anunțuri, aceleași pagini arată saloanele care au serviciul în lista de servicii a salonului și nu au un anunț acolo, în ordine alfabetică; nici abonamentul, nici promovarea nu schimbă această ordine.
- Tot acolo, în aceeași ordine alfabetică, apar și specialiștii care au ales serviciul în profilul lor, au profilul complet și nu au un anunț pe pagină.
- Când cauți după text, deasupra anunțurilor apar saloanele și specialiștii al căror nume se potrivește cu căutarea (întâi numele identic, apoi cele care încep așa, apoi restul) și, dacă ai căutat un serviciu, cei care îl au în lista lor de servicii. În fiecare grup: întâi profilurile promovate („Promovat”, abonament plătit), apoi profilurile gestionate de proprietar, apoi cei cu mai multe servicii; promovarea anunțurilor nu schimbă această ordine.
- În ghidurile de prețuri apar întâi anunțurile care au un preț orientativ (nu „la cerere”), de la cel mai mic preț, apoi după numărul de vizualizări.
- Anunțurile din categoria Cursuri și certificări apar doar cât timp organizatorul are licența plătită activă; ordinea lor e aceeași ca a celorlalte anunțuri.
Prima pagină
- „Recomandate / Anunțuri promovate”: doar anunțuri promovate (plătite), cel mult 4, alese la întâmplare; selecția se schimbă cel puțin o dată pe minut.
- „Anunțuri recente”: cele mai noi anunțuri; cele promovate apar primele și au eticheta „PROMOVAT”, apoi cele ale profilurilor promovate („Promovat”).
- „Saloane și specialiști promovați”: doar profiluri cu promovarea activă („Promovat”, plătită). Între ele, întâi cele cu mai multe anunțuri active, apoi conturile mai vechi. Aceeași ordine are pagina Promovați.
- „Locuri libere azi și mâine”: vezi mai jos.
Ce înseamnă „Promovat” pe un profil
- Este un abonament plătit (99 lei pe lună sau 832 lei pe an), pe care îl poate cere orice salon sau specialist. În cazuri rare îl acordăm fără plată; și atunci profilul urcă la fel.
- Pornește imediat după plată. Nu verificăm documente: eticheta arată doar că locul este plătit.
- Cât timp abonamentul e activ, profilul apare înaintea profilurilor nepromovate, cu eticheta „Promovat”, în listele de saloane și specialiști, pe hartă, în topuri și pe paginile de zonă. Anunțurile lui apar în listele de anunțuri imediat după anunțurile „PROMOVAT” (nu și în banda „Recomandate”, care e doar a anunțurilor promovate).
- Tot cât timp e activă: pe hartă, profilul are pinul auriu, desenat deasupra celorlalți; pe paginile „serviciu + oraș” poate apărea în blocul „Recomandați în …”; pe profilul lui nu apare blocul „Saloane din zonă”; în sugestiile casetei de căutare, când numele lui se potrivește cu ce scrii, apare primul, cu „promovat” sub nume.
- Eticheta nu este o notă de calitate și nici o garanție pentru servicii. Lipsa ei nu înseamnă că un salon lucrează nelegal sau că este mai slab.
Detalii pentru saloane și specialiști: Promovarea profilului.
Ce înseamnă „PROMOVAT” pe un anunț
- Este o promovare plătită o singură dată, pentru anunțurile alese pe 90, 180 sau 365 de zile (actual 20 lei pe anunț pe lună, până la 13 lei pe anunț pe lună când alegi mai multe anunțuri; 180 de zile cu 20% reducere; 365 de zile cu 30% reducere; un anunț pe 90 de zile costă 60 lei).
- Cât durează, anunțul apare înaintea celorlalte în listele de anunțuri și în banda „Recomandate”.
- Fiecare anunț promovat are eticheta „PROMOVAT” pe card.
Liber azi
Eticheta „Liber azi”, „Liber mâine” sau „Liber azi și mâine” e gratuită: o pune salonul sau specialistul pe anunțul lui, când are un loc liber, și dispare singură la sfârșitul zilei alese. Eticheta nu mută anunțul mai sus. Ea decide doar ce apare la filtrul „Disponibil azi” și pe pagina Locuri libere azi și mâine, unde ordinea e aceeași ca la „Anunțuri recente”: întâi cele promovate, apoi cele ale profilurilor promovate, apoi cele mai noi.
Recenziile
- Oricine poate lăsa o recenzie, fără cont, cu numele și o adresă de email valabilă. Respingem adresele de unică folosință și domeniile care nu pot primi email.
- Primim o singură recenzie de la aceeași adresă pentru același salon sau specialist și limităm câte recenzii se pot trimite într-o zi.
- Recenziile apar imediat. Le moderăm după publicare și le eliminăm pe cele care încalcă regulile.
- Nu putem confirma că autorul a fost clientul salonului.
- Pe profil, recenziile apar de la cea mai nouă la cea mai veche.
- Promovarea profilului și promovarea anunțurilor nu schimbă recenziile, ordinea lor sau nota unui salon.
Produse beauty
Pe Produse beauty produsele sunt ale unor magazine partenere. Dacă cumperi prin linkurile noastre, primim un comision de la magazin; prețul tău rămâne același.
- Ordinea obișnuită („Recomandate”): întâi produsele ale căror pagini au fost vizualizate de cei mai mulți vizitatori (din orice sursă: căutări, filtre, motoare de căutare), apoi restul, într-o ordine amestecată, aceeași pe parcursul unei zile.
- Când același produs se vinde la mai multe magazine partenere, îl arătăm o singură dată, la magazinul care avea prețul cel mai mic la ultima actualizare a prețurilor (o dată pe zi).
- Pe prima pagină, secțiunea „Marketplace” arată câteva produse alese la întâmplare dintre cele de pe primele două pagini ale listei (cele mai vizualizate), altele la fiecare 5 minute.
Comisionul nu influențează ordinea, iar magazinele nu plătesc pentru o poziție mai bună.
Pentru saloane și specialiști
Ce vă poate urca în liste, fără plată:
- mai multe anunțuri active, cu servicii clare;
- recenzii de la clienți (în topuri, pe paginile de zonă și în ghidurile de prețuri);
- un profil revendicat, adică preluat de salon, nu doar importat de noi din surse publice (în topuri, la egalitate).
Cu plată: promovarea profilului („Promovat”), care vă pune înaintea profilurilor nepromovate, și promovarea unui anunț, care îl pune înaintea celorlalte anunțuri pe durata aleasă. Eticheta „Liber azi” e gratuită. Condițiile complete sunt în Termeni și condiții.
Dacă ceva din ordine vi se pare greșit, scrieți-ne prin formularul de contact. Când schimbăm criteriile, actualizăm această pagină.